În analiza pentru casa de expediții plafon micro, totalul facturat clientului nu este automat suma care contează. În multe cazuri intră venitul recunoscut contabil: doar comisionul sau marja, dacă firma lucrează ca intermediar, ori întreaga sumă facturată, dacă firma vinde propriul serviciu de transport sau organizare transport.
Diferența nu este una de nuanță. La plafonul micro de 100.000 euro aplicabil în 2026, câteva transporturi facturate brut pot scoate rapid firma din regimul micro. Dacă firma este, în realitate, comisionar sau intermediar, aceeași activitate poate avea o cifră de afaceri mult mai mică.
Casa de expediții plafon micro: regula de bază
Regula practică este aceasta:
- dacă firma acționează ca intermediar, agent, comisionar sau expeditor în contul clientului, venitul ei este, de regulă, comisionul sau marja proprie;
- dacă firma acționează ca principal și îi vinde clientului un serviciu propriu de transport sau organizare transport, venitul este suma brută facturată clientului;
- denumirea de pe factură ajută, dar nu decide singură tratamentul. Contează contractul, riscurile asumate și modul real de lucru.
Cu alte cuvinte, întrebarea corectă nu este „cât am facturat?”, ci „ce venit trebuie recunoscut contabil pentru serviciul prestat?”.
De ce contează pentru microîntreprindere
În 2026, o firmă poate aplica regimul micro doar dacă respectă, printre altele, plafonul de venituri de 100.000 euro. Dacă plafonul este depășit, impozitul pe profit se aplică din trimestrul în care a avut loc depășirea, cu verificarea veniturilor cumulate de la începutul anului fiscal.
Pentru plafon, Codul fiscal trimite la veniturile care constituie cifra de afaceri potrivit reglementărilor contabile. Aici apare punctul sensibil pentru casele de expediții: suma din factură poate include bani încasați pentru transportator, nu neapărat venit propriu al casei de expediții.
Exemplu simplu: firma facturează clientului 10.000 lei. Transportatorul facturează casei de expediții 9.000 lei. Diferența de 1.000 lei este marja casei de expediții.
- dacă firma este intermediar și documentele susțin acest lucru, la venit poate intra doar 1.000 lei;
- dacă firma este principal, la venit intră 10.000 lei, iar cei 9.000 lei sunt cheltuială cu transportul.
Profitul economic poate părea asemănător, dar cifra de afaceri și plafonul micro pot arăta complet diferit.
Când intră doar comisionul la plafonul micro
Varianta cu venit net, adică doar comisionul sau marja, este mai ușor de susținut când firma lucrează ca expeditor, comisionar sau mandatar fără reprezentare. În Codul civil, contractul de expediție este tratat ca o varietate a contractului de comision: expeditorul încheie, în nume propriu și în contul comitentului, contractul de transport și operațiunile accesorii.
În contabilitate, OMFP 1802/2014 prevede că sumele colectate în numele unor terți, inclusiv în contracte de agent, comision sau mandat, nu sunt venituri din activitatea curentă. Venitul este comisionul cuvenit.
Tratamentul este mai solid dacă, în practică, se văd aceste elemente:
- există contract de expediție, comision sau mandat, nu doar o comandă generică de transport;
- clientul știe că firma organizează transportul printr-un transportator terț;
- comisionul este identificabil, fie separat, fie printr-o metodă clară de calcul;
- costul transportatorului este tratat ca sumă colectată pentru altul, nu ca achiziție de serviciu revândut;
- documentele de transport, comenzile și facturile spun aceeași poveste;
- politica contabilă a firmei explică tratamentul principal versus intermediar.
În această variantă, casa de expediții nu își asumă serviciul de transport ca serviciu propriu complet. Ea găsește ori contractează transportul în contul clientului și câștigă comisionul.
Când intră suma brută facturată
Suma brută intră la venit când casa de expediții se comportă ca principal. Asta înseamnă că vinde clientului un serviciu propriu, stabilește prețul final pe cont propriu și suportă riscul comercial al livrării serviciului.
Indicatorii de principal sunt, în special:
- firma promite clientului rezultatul transportului, nu doar intermedierea;
- clientul nu vede costul transportatorului și nu are o relație economică reală cu acesta;
- firma stabilește liber prețul final și păstrează diferența ca adaos;
- firma răspunde față de client pentru neexecutare, întârziere, pierdere sau despăgubiri;
- factura descrie serviciul ca transport, organizare transport sau servicii logistice proprii;
- contabilitatea înregistrează venitul brut și costul transportatorului ca cheltuială.
În acest caz, nu ajută prea mult să spui că firma este „casă de expediții” dacă toate documentele arată că ea revinde transportul în nume propriu. La plafonul micro intră venitul brut.
Factura nu este singurul document care contează
Factura este importantă, dar nu repară un contract greșit și nu poate schimba singură substanța tranzacției.
Dacă ai contract de comision, dar facturezi constant „servicii transport” la preț global, fără comision identificabil și fără documente care arată rolul de intermediar, tratamentul net devine vulnerabil. La fel, dacă ai facturi pe comision, dar firma suportă toate riscurile ca un prestator principal, inspectorul fiscal poate cere reclasificarea.
Ideal, toate documentele trebuie să fie aliniate:
- contractul cu clientul;
- comanda de transport sau expediție;
- contractul sau comanda către transportator;
- factura emisă clientului;
- factura primită de la transportator;
- documentele CMR sau alte documente de transport;
- monografia contabilă și politica internă de recunoaștere a veniturilor.
TVA-ul nu decide automat plafonul micro
La TVA există reguli proprii. De exemplu, o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul altei persoane, poate fi tratată, pentru TVA, ca și cum a primit și a prestat ea serviciul.
Asta nu înseamnă că aceeași logică stabilește automat venitul contabil pentru plafonul micro. Pentru microîntreprindere, punctul de plecare rămâne cifra de afaceri contabilă. Dacă reglementările contabile spun că sumele colectate pentru terți nu sunt venituri proprii, atunci analiza plafonului pleacă de acolo.
Practic, poți avea o discuție de TVA separată de discuția privind cifra de afaceri. Nu le amesteca în aceeași concluzie.
Monografie orientativă: net versus brut
Monografia depinde de contracte și de politica firmei, dar logica de bază poate fi privită așa:
Varianta intermediar/comisionar: sumele colectate pentru transportator se pot urmări prin conturi de terți, iar venitul firmei este comisionul. În această abordare, cifra de afaceri relevantă pentru plafon se uită la comision, nu la totalul banilor tranzitați prin firmă.
Varianta principal/prestator: factura către client se înregistrează ca venit din servicii, iar factura transportatorului ca cheltuială. În această abordare, cifra de afaceri include suma brută facturată clientului.
Nu alege monografia doar pentru că dă un plafon mai convenabil. Alege-o pentru că reflectă contractul și realitatea operațională. Dacă documentele spun una și contabilitatea spune alta, problema apare la control.
Exemple concrete
Exemplul 1: comision clar separat
Clientul comandă expedierea mărfii. Contractul spune că firma organizează transportul în contul clientului. Transportatorul costă 9.000 lei, iar comisionul casei de expediții este 1.000 lei. Documentele indică rolul de expeditor/comisionar.
În această variantă, argumentul pentru includerea la plafon doar a celor 1.000 lei este puternic.
Exemplul 2: preț global către client
Firma îi spune clientului: „transportul costă 10.000 lei”. Clientul nu știe cât costă transportatorul. Firma negociază separat cu transportatorul, plătește 9.000 lei și păstrează diferența. Dacă transportul întârzie sau apare o daună, clientul cere despăgubiri de la casa de expediții.
Aici tratamentul brut este mai greu de evitat. Firma pare că vinde serviciul în nume propriu, iar la plafon intră 10.000 lei.
Exemplul 3: documente amestecate
Contractul spune „comision”, factura spune „transport”, contabilitatea merge pe net, iar comenzile către transportatori nu clarifică în contul cui se lucrează.
Aceasta este zona cea mai riscantă. Înainte de a decide plafonul micro, merită curățate documentele și stabilită o politică unitară.
Ce verifici înainte să calculezi plafonul
Înainte să tragi concluzia că firma a depășit sau nu plafonul micro, treci prin această listă:
- Ce tip de contract ai cu clientul: expediție, comision, mandat sau prestare servicii?
- Factura arată comisionul separat sau doar un preț global?
- Cine răspunde față de client dacă transportul nu se execută corect?
- Cine stabilește prețul final?
- Clientul cunoaște transportatorul și costul transportului?
- Documentele CMR și comenzile confirmă rolul de intermediar?
- Contabilitatea folosește consecvent tratamentul ales?
- Există o politică contabilă scrisă pentru principal versus intermediar?
- Firma are întreprinderi legate, caz în care plafonul micro se poate analiza cumulat?
Greșeli frecvente la casele de expediții
Prima greșeală: verifici plafonul după totalul facturat, fără să vezi dacă o parte din sumă este colectată pentru transportator. Poți ajunge să ieși din micro mai devreme decât ar fi cazul.
A doua greșeală: verifici plafonul doar după comision, dar nu ai contracte și documente care să susțină rolul de intermediar. Asta poate duce la recalcularea impozitului, dobânzi și penalități.
A treia greșeală: confunzi refacturarea cu excluderea automată din venituri. Nu orice sumă „refacturată” dispare din baza micro. Dacă este venit contabil, intră în baza impozabilă micro, cu excepțiile expres prevăzute de Codul fiscal.
A patra greșeală: folosești alt tratament pentru plafon și alt tratament pentru contabilitatea lunară. Plafonul micro pleacă din veniturile contabile, deci cele două trebuie să se lege.
Concluzia practică
Pentru o casă de expediții, plafonul micro se verifică după venitul contabil corect, nu după o regulă universală aplicată tuturor facturilor.
Dacă firma este intermediar sau comisionar, iar documentele susțin acest rol, la plafon intră comisionul sau marja. Dacă firma este principal și vinde serviciul în nume propriu, intră suma brută facturată clientului.
Înainte de calcul, aliniază contractele, facturile, comenzile, documentele de transport și politica contabilă. Acolo se joacă, de fapt, tratamentul fiscal.