Prescripția fiscală reprezintă unul dintre cele mai importante concepte pe care contribuabilii trebuie să le înțeleagă pentru a ști până când autoritățile fiscale pot solicita plata obligațiilor restante sau pot emite decizii de impunere. Anul 2020 are o situație specială în contextul prescripției fiscale, fiind primul an care revine la calculul normal după perturbările cauzate de pandemia de COVID-19.
Ce reprezintă prescripția fiscală și de ce contează
Prescripția fiscală este termenul legal în care statul, prin intermediul organelor fiscale precum ANAF, poate cere plata unei obligații fiscale sau poate stabili creanțe fiscale prin decizii de impunere. După expirarea acestui termen, creanța fiscală nu mai poate fi executată silit, iar autoritățile nu mai au dreptul legal de a emite decizii de impunere pentru respectiva perioadă.
Scopul instituției prescripției este de a asigura certitudine juridică atât contribuabililor, cât și administrației fiscale. Practic, după trecerea unui anumit interval de timp, raporturile juridice fiscale se stabilizează și nu mai pot fi modificate.
Conform articolului 110 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Acest termen începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală.
Calculul termenului de prescripție pentru anul 2020
Pentru obligațiile fiscale aferente anului 2020, termenul de prescripție se calculează după regula standard stabilită de Codul de procedură fiscală. Astfel, termenul de 5 ani începe să curgă de la 1 iulie 2021 (anul următor celui pentru care se datorează obligația) și se încheie la 1 iulie 2026.
Aceasta înseamnă că, începând cu data de 2 iulie 2026, ANAF nu mai are dreptul legal de a emite decizii de impunere pentru anul fiscal 2020. Totodată, dreptul de executare silită a creanțelor deja stabilite urmează un alt termen, conform articolelor 215 și 218 din Codul de procedură fiscală.
Este important de menționat că anul 2020 reprezintă primul an care revine la calculul normal al prescripției, după ce anii anteriori (2015, 2016, 2017, 2018 și 2019) au fost afectați de măsurile excepționale luate în timpul pandemiei de COVID-19.
Efectele pandemiei asupra prescripției fiscale
În timpul pandemiei, Guvernul României a adoptat o serie de măsuri excepționale care au afectat calculul termenelor de prescripție fiscală. Conform OUG nr. 48/2020, în perioada 16 aprilie 2020 și 25 decembrie 2020 s-a suspendat curgerea termenului de prescripție pentru stabilirea creanțelor fiscale.
Această suspendare de aproximativ opt luni a afectat în mod direct anii fiscali 2018 și 2019, pentru care termenele de prescripție au fost prelungite corespunzător. Concret, anul fiscal 2018 s-a prescris pe 11 martie 2025, în timp ce anul fiscal 2019 se prescrie abia pe 30 decembrie 2025 (în loc de 1 iulie 2025, cum ar fi fost normal).
Pentru anul fiscal 2020, situația revine la normal, deoarece termenul de prescripție pentru acest an a început să curgă de la 1 iulie 2021, adică după încheierea perioadei de suspendare. Astfel, nu există nicio prelungire a termenului, iar prescripția intervine la data standard de 1 iulie 2026.
Diferența dintre prescripția dreptului de stabilire și prescripția dreptului de executare
Codul de procedură fiscală face o distincție importantă între două tipuri de prescripție care trebuie înțelese de contribuabili.
Primul tip este prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale, reglementată de art. 110 din Codul de procedură fiscală. Aceasta se referă la termenul în care ANAF poate emite decizii de impunere pentru obligațiile fiscale ale unui anumit an. Termenul general este de 5 ani de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația.
Al doilea tip este prescripția dreptului de a cere executarea silită, reglementată de art. 215 și 218 din Codul de procedură fiscală. Aceasta se referă la termenul în care ANAF poate demara sau continua procedura de executare silită pentru creanțele deja stabilite. Termenul este tot de 5 ani, dar începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de a cere executarea.
După depășirea acestor termene, ANAF nu mai poate emite decizii de impunere sau începe executarea silită, iar creanțele se radiază din evidențele fiscale.
Situații care pot întrerupe termenul de prescripție
Termenul de prescripție fiscală nu curge întotdeauna lin până la împlinire. Există situații prevăzute de lege în care acest termen poate fi întrerupt, ceea ce are ca efect anularea termenului anterior și începerea unui nou termen de prescripție de la zero.
Întreruperea termenului de prescripție are loc în următoarele situații: depunerea unei declarații de impunere după termenul legal, corectarea unei declarații anterioare sau recunoașterea datoriei fiscale de către contribuabil.
În cazul întreruperii, termenul anterior este anulat complet și începe un nou termen de prescripție. De exemplu, dacă un contribuabil depune în 2024 o declarație rectificativă pentru anul 2020, termenul de prescripție pentru acel an se întrerupe și începe să curgă un nou termen de 5 ani.
Situații care pot suspenda termenul de prescripție
Spre deosebire de întrerupere, suspendarea termenului de prescripție nu anulează timpul deja scurs, ci doar oprește temporar curgerea acestuia. După încetarea cauzei de suspendare, termenul continuă să curgă de unde a rămas.
Termenul de prescripție se suspendă în următoarele situații prevăzute de lege: pe durata inspecției fiscale, până la emiterea deciziei de impunere; în cazul în care contribuabilul se sustrage de la control, pe întreaga perioadă de sustragere; în perioada inactivității temporare a unei firme, până la reintrarea în activitate; când ANAF sesizează organele penale pentru fapte de evaziune fiscală.
Perioada de suspendare nu se include în calculul termenului de prescripție. După încetarea cauzei de suspendare, termenul își reia cursul normal.
Prescripția în cazul infracțiunilor fiscale
Codul de procedură fiscală prevede un termen special de prescripție pentru situațiile în care obligațiile fiscale rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. În aceste cazuri, termenul de prescripție este de 10 ani, nu 5 ani ca în situația normală.
Acest termen mai lung de 10 ani începe să curgă de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune. Totuși, aplicarea acestui termen este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești definitive care să constate săvârșirea infracțiunii.
Această prevedere este menită să permită statului să recupereze sumele datorate bugetului în cazurile de evaziune fiscală sau alte infracțiuni economice, chiar dacă acestea sunt descoperite mai târziu.
Calendarul prescripției fiscale pentru anii recenți
Pentru o imagine completă, iată cum se prezintă calendarul prescripției fiscale pentru anii recenți, ținând cont de efectele măsurilor din perioada pandemiei:
Anul fiscal 2018 s-a prescris pe 11 martie 2025. Anul fiscal 2019 se prescrie pe 30 decembrie 2025 (termen prelungit din cauza suspendării din pandemie). Anul fiscal 2020 se prescrie pe 1 iulie 2026 (calculul revine la normal). Anul fiscal 2021 se va prescrie pe 1 iulie 2027. Anul fiscal 2022 se va prescrie pe 1 iulie 2028.
Începând cu anul fiscal 2020, termenele de prescripție revin la formula standard prevăzută de Codul de procedură fiscală, fără influențele suspendărilor din perioada pandemiei.
Implicații practice pentru contribuabili
Cunoașterea termenelor de prescripție fiscală este esențială pentru contribuabili din mai multe motive. În primul rând, permite o planificare corectă a păstrării documentelor contabile și justificative. Deși termenul legal de păstrare a documentelor este de 10 ani în cazul general, cunoașterea termenului de prescripție ajută la înțelegerea perioadei în care acestea pot fi solicitate în cadrul unui control fiscal.
În al doilea rând, contribuabilii trebuie să fie atenți la posibilitatea demarării unor inspecții fiscale în apropierea termenului de prescripție. ANAF poate intensifica controalele pentru anii care urmează să se prescrie, pentru a nu pierde dreptul de a stabili eventuale diferențe de impozit.
Nu în ultimul rând, înțelegerea mecanismului prescripției protejează contribuabilii de eventuale abuzuri sau solicitări care depășesc cadrul legal. Dacă termenul de prescripție s-a împlinit, ANAF nu mai are dreptul de a emite decizii de impunere pentru respectiva perioadă.
Prescripția pentru persoanele fizice autorizate
Persoanele Fizice Autorizate (PFA) beneficiază de aceleași reguli generale privind prescripția datoriilor fiscale ca și celelalte categorii de contribuabili. Termenul standard de prescripție este de 5 ani, calculat conform regulilor din articolul 110 al Codului de procedură fiscală.
Pentru PFA, termenul începe să curgă de la 1 iulie a anului următor celui pentru care s-a generat obligația fiscală. Astfel, pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente anului 2020, termenul de prescripție începe la 1 iulie 2021 și se încheie la 1 iulie 2026.
PFA-urile trebuie să țină cont de faptul că termenul de prescripție poate fi suspendat pe durata inactivității temporare sau poate fi întrerupt prin depunerea tardivă sau corectarea declarațiilor.
Ce se întâmplă după împlinirea termenului de prescripție
După împlinirea termenului de prescripție, creanțele fiscale se sting și nu mai pot fi executate silit. ANAF nu mai poate emite decizii de impunere pentru anul prescris și nici nu poate demara proceduri de executare silită pentru obligațiile stabilite anterior, dacă și termenul de executare s-a împlinit.
Creanțele prescrise se radiază din evidențele fiscale, iar contribuabilul nu mai are nicio obligație de plată pentru acestea. Totuși, este important de reținut că prescripția operează numai dacă termenul nu a fost întrerupt sau suspendat în condițiile legii.
Contribuabilii care consideră că anumite obligații s-au prescris pot solicita organului fiscal competent radierea acestora din evidențe, prezentând argumentele legale corespunzătoare.
Recomandări pentru contribuabili
Pentru o gestionare corectă a situației fiscale, contribuabilii ar trebui să țină o evidență clară a termenelor de prescripție pentru fiecare an fiscal. Aceasta permite anticiparea perioadelor în care pot fi supuși controalelor fiscale și pregătirea documentelor necesare.
Este recomandată păstrarea documentelor contabile și justificative cel puțin până la împlinirea termenului de prescripție, chiar dacă legea prevede termene mai lungi de arhivare. În cazul unor litigii sau controale, aceste documente sunt esențiale pentru dovedirea corectitudinii declarațiilor depuse.
În situația în care un contribuabil primește o decizie de impunere pentru un an pe care îl consideră prescris, este important să consulte un specialist și să conteste decizia în termenul legal, invocând excepția prescripției.
Totodată, contribuabilii trebuie să evite acțiunile care pot întrerupe termenul de prescripție (cum ar fi depunerea tardivă a declarațiilor sau recunoașterea datoriei) atunci când se apropie împlinirea acestuia, deoarece aceasta ar duce la reluarea termenului de la zero.