Dacă ai un SRL neplătitor de TVA și cumperi din UE, nu înseamnă automat că nu ai TVA de plătit în România. La o achiziție intracomunitară neplătitor TVA, răspunsul depinde de ce cumperi. Pentru servicii B2B din UE, cum sunt reclame, software, hosting sau consultanță, de regulă ai nevoie de cod special TVA înainte de prima factură, apoi depui D301 și D390. Pentru bunuri din UE, contează plafonul de 34.000 lei.
Regula practică este simplă: întâi separi serviciile de bunuri. Apoi verifici dacă furnizorul este din UE, dacă este persoană impozabilă și dacă locul taxării este România.
Achiziție intracomunitară neplătitor TVA: prima întrebare este ce cumperi
Înainte să te uiți la formular, cod TVA sau termen de depunere, clasifică factura:
- Servicii din UE: abonamente software, reclame Meta sau Google, hosting, licențe, consultanță, design, servicii IT, comisioane de platformă.
- Bunuri din UE: marfă pentru revânzare, echipamente, laptopuri, consumabile, produse fizice.
- Servicii din afara UE: SaaS din SUA, UK, Elveția, Canada sau alte state non-UE.
- Bunuri din afara UE: importuri, tratate prin vamă, nu ca achiziții intracomunitare.
Confuzia apare pentru că plafonul de 34.000 lei se aplică la bunuri intracomunitare, nu la servicii. O factură de 10 euro pentru un tool online din UE poate declanșa obligații de TVA în România, dacă serviciul intră pe regula generală B2B.
Servicii din UE: cod special TVA, D301 și D390
Dacă firma ta neplătitoare de TVA cumpără servicii B2B de la o persoană impozabilă stabilită în UE, iar serviciul intră pe regula generală de la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, locul taxării este România. Asta acoperă, în practică, multe servicii folosite de firme mici: SaaS, reclame online, hosting, licențe software, consultanță, servicii IT sau comisioane de platformă.
În acest caz, ai trei pași principali:
- Ceri cod special de TVA conform art. 317 înainte de primirea serviciului.
- Comunici codul furnizorului din UE, ca factura să fie emisă fără TVA străin, acolo unde regimul se aplică.
- Calculezi TVA românesc, depui D301 și raportezi operațiunea în D390.
Pentru majoritatea serviciilor de tip software, reclame sau tool-uri, cota de pornire este cota standard de TVA. În 2026, aceasta este 21%, conform Codului fiscal actualizat după Legea 141/2025. Natura exactă a serviciului trebuie totuși verificată cu contabilul, mai ales dacă nu este un serviciu digital obișnuit.
Exemplu: ai un SRL neplătitor de TVA și primești o factură de la o platformă software din Irlanda. Serviciul este B2B, furnizorul este din UE, iar locul taxării este România. Înainte de factură trebuia să ai cod special TVA. După factură, declari TVA prin D301 și incluzi achiziția în D390.
Bunuri din UE: plafonul de 34.000 lei schimbă tratamentul
Pentru bunuri intracomunitare, regula este diferită. Codul fiscal vorbește despre plafonul de 10.000 euro, iar normele îl fixează în România la 34.000 lei. Plafonul privește achizițiile intracomunitare de bunuri, nu serviciile.
Dacă ești sub plafon și nu ai optat pentru taxarea în România, furnizorul din UE poate factura cu TVA din statul său. În această situație, TVA-ul străin rămâne în costul achiziției, iar firma ta nu depune D301 și D390 în România pentru acea achiziție de bunuri.
Dacă depășești plafonul de 34.000 lei, trebuie să ceri cod special TVA înainte de achiziția care produce depășirea. După aceea, furnizorul UE facturează fără TVA, iar firma ta declară TVA în România prin D301 și raportează operațiunea în D390.
Atenție la un detaliu practic: în calcul intră și tranzacția care produce depășirea plafonului. Nu aștepți luna următoare ca să te înregistrezi.
Dacă ai deja cod special pentru servicii, ce faci cu bunurile?
Poți avea cod special TVA pentru servicii din UE și, în același timp, să fii încă sub plafon pentru bunuri. Normele pentru art. 317 precizează un punct util: dacă ai codul pentru servicii, dar cumperi bunuri din UE sub plafon, poți aplica în continuare plafonul dacă nu comunici furnizorilor de bunuri acel cod special.
Cu alte cuvinte, codul special nu trebuie trimis automat tuturor furnizorilor externi. Îl comunici când operațiunea cere asta: achiziții intracomunitare de bunuri taxabile în România, achiziții de servicii intracomunitare pentru care datorezi TVA în România sau prestări de servicii intracomunitare către firme din UE.
Ce este codul special de TVA și ce nu este
Codul special TVA de la art. 317 nu te transformă în plătitor normal de TVA. Firma rămâne neplătitoare în regim normal, dacă nu are o înregistrare separată conform art. 316.
Asta înseamnă trei lucruri concrete:
- nu folosești codul special pentru vânzări interne obișnuite;
- nu ai drept general de deducere a TVA, ca un plătitor normal;
- TVA plătită prin D301 este, în practică, un cost pentru firma neplătitoare, cu încadrarea contabilă stabilită de contabil.
Codul special are un rol limitat. Îți permite să tratezi corect anumite operațiuni intracomunitare, nu să schimbi regimul general al firmei.
Cum obții codul special TVA
Potrivit documentației ANAF, înregistrarea pentru codul special se face prin D700, declarația folosită pentru modificarea vectorului fiscal. Cererea trebuie făcută înainte de operațiune, nu după ce ai primit factura.
În practică, fluxul arată așa:
- Verifici dacă furnizorul este din UE și dacă operațiunea este declarabilă.
- Stabilești dacă factura este pentru bunuri sau servicii.
- Dacă ai nevoie de cod special, depui D700 înainte de achiziție.
- După primirea codului, îl comunici furnizorului doar pentru operațiunile unde codul trebuie folosit.
- După factură, calculezi TVA, depui D301 și, dacă operațiunea este intracomunitară declarabilă, D390.
Păstrează factura, contractul sau comanda, verificarea VIES la data tranzacției, calculul TVA, declarațiile depuse și recipisele din SPV. Dacă apare o verificare, aceste documente explică de ce ai tratat factura într-un anumit fel.
Când depui D301 și D390
D301 este decontul special de TVA. ANAF îl listează ca formularul 301, folosit pentru situațiile în care persoane care nu depun decontul normal D300 au totuși TVA de declarat și plătit.
D390 este declarația recapitulativă pentru livrări, achiziții și prestări intracomunitare. Codul fiscal cere D390 pentru persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317, atunci când au operațiuni intracomunitare declarabile.
Pentru un SRL neplătitor de TVA, combinația frecventă este aceasta:
- servicii UE pe regula generală B2B: cod special TVA, D301 și D390;
- bunuri UE peste plafonul de 34.000 lei: cod special TVA, D301 și D390;
- bunuri UE sub plafon, fără opțiune și fără comunicarea codului: de regulă fără D301 și D390 în România;
- servicii non-UE pe regula generală: posibil D301 pe CUI, fără D390 și fără cod special art. 317 doar pentru acest motiv;
- bunuri non-UE: import, tratat prin procedura vamală, nu prin D390.
Servicii care pot ieși din regula generală
Nu toate serviciile din UE se tratează automat ca SaaS sau reclame online. Unele servicii au reguli speciale de loc al prestării. Pentru 2026, Codul fiscal indică exemple care trebuie verificate separat: servicii legate de imobile sau cazare, restaurant și catering, transport de pasageri, închiriere pe termen scurt de mijloace de transport, acces fizic la evenimente.
Dacă firma ta cumpără, de exemplu, cazare în alt stat membru sau acces la un eveniment fizic, locul taxării poate fi statul unde se află imobilul sau unde are loc evenimentul. Nu forța automat D301 și D390 fără verificarea încadrării.
Ce faci cu furnizorii din afara UE
Dacă furnizorul este din afara Uniunii Europene, nu ai achiziție intracomunitară. Asta înseamnă că D390 nu se depune.
Totuși, pentru servicii B2B pe regula generală, locul taxării poate fi România, iar beneficiarul român poate datora TVA prin mecanismul art. 307 alin. (2). În practica fiscală curentă, D301 se depune pe CUI, nu pe cod special art. 317.
Atenție și la codurile care încep cu „EU” pe unele facturi de la furnizori non-UE. Ele pot ține de regimuri OSS sau IOSS și nu transformă automat furnizorul într-un prestator UE declarabil în D390. Verifică sediul furnizorului și tipul tranzacției.
Greșeli frecvente la achiziții intracomunitare
Aplici plafonul de 34.000 lei la servicii. Plafonul este pentru bunuri intracomunitare. Serviciile B2B din UE pe regula generală pot genera obligații de la prima factură.
Ceri codul special după factură. Art. 317 cere înregistrarea înainte de operațiune în cazurile relevante. Dacă ai primit deja factura, discută rapid cu contabilul despre corecții și riscuri.
Depui D390 pentru furnizori non-UE. D390 este pentru operațiuni intracomunitare. Pentru non-UE, analiza se face separat, mai ales la servicii.
Crezi că TVA străină de pe factură rezolvă obligația din România. Dacă furnizorul UE a facturat cu TVA deși tu trebuia să comunici codul special și să plătești TVA în România, pot apărea corecții, TVA românesc, dobânzi, penalități și posibile amenzi pentru declarații nedepuse sau depuse incorect.
Folosești codul special la toate achizițiile externe. Codul art. 317 se comunică doar unde are rol fiscal. Pentru bunuri sub plafon, comunicarea lui poate schimba tratamentul facturii.
Checklist înainte de prima factură externă
- Este furnizorul din UE sau din afara UE?
- Factura este pentru bunuri sau pentru servicii?
- Dacă este serviciu UE, intră pe regula generală B2B sau are o excepție de loc?
- Dacă sunt bunuri UE, cât ai acumulat în plafonul de 34.000 lei?
- Ai nevoie de cod special TVA înainte de factură?
- Trebuie să comunici codul furnizorului sau nu?
- Ai calculat TVA românesc la cota aplicabilă?
- Trebuie depusă D301?
- Operațiunea este intracomunitară declarabilă în D390?
- Ai păstrat factura, verificarea VIES, calculul TVA și recipisele?
Concluzie
Pentru o firmă neplătitoare de TVA, achizițiile externe nu se tratează toate la fel. Dacă vorbim despre servicii B2B din UE, cum sunt software, reclame sau consultanță, regula practică este cod special TVA înainte de operațiune, D301 și D390. Dacă vorbim despre bunuri din UE, verifici plafonul de 34.000 lei și nu îl amesteci cu serviciile.
Cel mai bun control este să faci această verificare înainte să introduci cardul firmei într-o platformă externă. O factură mică poate aduce obligații declarative, iar o factură tratată greșit se repară mai greu după ce luna fiscală s-a închis.